ROCA News

Cu un randament al investițiilor de 57% în 2019, ROCA Investments se pregătește să contribuie la reconstruirea economiei românești

ROCA Investments, un nou model de private equity care oferă soluții de capital, parteneriat și management pentru consolidarea afacerilor românești în impas, parte a Impetum Group, a avut în 2019 un randament al investițiilor de 57%, ajungând să fie evaluată la o valoare cu 74% peste cea de la înființare, în 2018. Creșterea înregistrată confirmă modelul de business ROCA Investments, bazat pe o granularitate a portofoliului și o diversificare a domeniilor de activitate, care asigură o bună profitabilitate per ansamblu. Performanța ROCA Investments dovedește că soluțiile de equity și management sunt vitale pentru companiile care traversează un impas, precum și că acest impas poate fi transformat într-un avantaj cu instrumentele potrivite.

Pentru companiile sale, ROCA Investments a alocat un fond de intervenție de 20% din valoarea actuală a participațiilor, cu rolul de a le asigura capitalul suplimentar necesar pentru a depăși cu succes impactul crizei. Alături de relația transparentă și comunicarea permanentă cu echipele de management ale companiilor ROCA Investments, măsurile implementate promit că trendul crescător pentru ROCA și companiile sale se va păstra. Astfel, într-un moment dificil pentru economie, ROCA oferă o perspectivă optimistă a viitorului, bine ancorată într-o strategie adaptată contextului pandemiei și în măsuri de prevenție care validează încă o dată misiunea ROCA Investments de a participa la însănătoșirea economiei românești și a contribui la dezvoltarea unei antreprenoriale bazate pe parteneriat.

„Faptul că suntem într-un punct complicat în economie nu înseamnă că oprim motoarele și sistăm activitatea, dimpotrivă: e un bun moment pentru a trece la o reconstrucție solidă. Businessul românesc are cu atât mai multă nevoie acum de un punct de sprijin, de un sistem de referință. Poate că nu mai avem hartă, dar ne păstrăm busola. Avem planificată o majorare de capital și ne propunem 10 investiții în 2020, așa cum am decis încă dinainte de criza sanitară, în sectoare strategice care pot fi motoarele pentru reconstrucția economiei și unde ROCA Investments se poate implica. Investim în companii ale căror valori sunt peste evaluările acestora. Marile companii cresc în momente de criză”, a declarat Rudolf Vizental, CEO ROCA Investments.

ROCA Investments promite skin in the game

Unul dintre diferențiatorii și principalul atu ROCA Investments este implicarea în profunzime în management a echipei de profesioniști ROCA, cu background extensiv în business & finance. Din bordul ROCA Investments fac parte de la înființare: Rudolf Vizental, CEO și cofondator ROCA Investments și Alexandru Savin, Investment Manager, cu expertiză în business development, business models și managementul riscului. Echipa a fost recent completată de Alexandra Bran, în rolul de CFO, care a ocupat în trecut poziția de CFO al retailerului online eMAG, parte din grupul de talie mondială Naspers. Ca parte din bord, Alexandra va valorifica cei 15 ani de activitate în domeniul financiar pentru a superviza și coordona strategiile de capital pentru toate companiile din ROCA Investments.

Aportul ROCA Investments în companii și la economia țării

ROCA Investments a pornit la drum în 2018 cu un capital de 4,5 mil EUR. În primul an a realizat trei tranzacții și și-a majorat capitalul la 12,8 mil EUR. În anul 2019, ROCA Investments a încheiat alte cinci noi tranzacții. Conform raportului de evaluare întocmit de către de evaluatorul independent certificat ANEVAR Veridio, pe baza datelor înregistrate la finalul anului trecut, valoarea de piață a capitalurilor proprii ale ROCA Investments este estimată la 22,3 mil EUR, ceea ce reprezintă o creștere cu 74% față de valoarea contabilă. Mai mult, randamentul investițiilor pentru anul 2019 a fost de 57,18%, un procent cu atât mai impresionant cu cât o parte din companiile în care ROCA Investments s-a implicat anul trecut nu reflectă încă măsurile de eficientizare post-tranzacție și păstrează un real potențial de creștere.

În paralel, ROCA Investments continuă câteva proiecte strategice începute din ianuarie pentru a dezvolta mai departe comunitatea antreprenorială ROCA și a ajuta și la accelerarea dezvoltării structurii manageriale din companiile românești. O realizare inclusă aici este amplificarea proiectului ROCA Management Accelerator, un program intensiv de management aplicat care antrenează aptitudini adaptate economiei românești, prin practică în companiile ROCA Investments.

Companiile ROCA Investments provin din zone economice diferite, cum ar fi servicii B2B, logistică, producție, agricultură, industria chimică, impactate la variate intensități de ordonanțele militare în vigoare. Companiile ROCA Investments continuă însă să facă business și să contribuie la menținerea economiei în funcțiune.

ROCA Invetments