ROCA, platforma de investiții și management destinată companiilor românești, a preluat acțiunile Frigotehnica S.A., lider național în industria frigului comercial și industrial și cu recunoaștere europeană în piața soluțiilor de refrigerare.
Prezentă de 70 de ani pe piața de profil, Frigotehnica S.A. are o cifră de afaceri anuală de 20 de milioane de euro, generată de instalarea și mentenanța sistemelor de frig pentru companii din retail, logistică și industrie din România. Din portofoliul companiei fac parte nume precum Carrefour, Cora, Metro, Profi, Selgros sau Danone, companii pentru care a realizat proiecte atât pe plan local, cât și pe piețe din străinătate.
Intrarea Roca în companie consolidează rezultatele de până acum și susține, în același timp, managementul companiei să se îndrepte și spre piețele externe.
„Am încredere în succesul acestui business de tradiție. Roca vine în companie cu soluțiile necesare pentru creșterea portofoliului de clienți, atât în țară, cât și pe piețele externe. Vom oferi grupului de companii Frigotehnica, celor 200 de angajați ai săi, dar și partenerilor de afaceri, noi perspective de dezvoltare, în condiții de finanțare adecvată și viziune de management”, a declarat Rudolf Vizental, CEO-ul Roca.
Principala linie de business a companiei Frigotehnica constă în oferirea de soluții la cheie pentru instalațiile frigorifice ale marilor retaileri, ale centrelor logistice precum și din industria alimentară.
Pe de altă parte, strategia de business a platformei Roca este de a identifica branduri românești cu potențial de creștere și a le susține în dezvoltarea lor, de a crea companii care să dezvolte branduri „made in Romania” și de a le da, sau reda, anvergura națională și internațională.