Platforma de investiţii Roca a primit o nouă infuzie de capital, ajungând la 13,5 milioane de euro
Pe lângă Dan Şucu de la Mobexpert şi fraţii Pavăl de la Dedeman, au pus bani Theodora Popa de la Transavia şi Cristian Pop, fostul proprietar al lanţului de pet shopuri Animax.
ROCA, prima platformă de investiţii în managementul dedicat companiilor antreprenoriale româneşti care au intrat în dificultate, a atras cinci noi investitori şi şi-a triplat capitalul iniţial, ajungând la 13,5 mil. euro.
ROCA a fost înfiinţată de CITR Group, iar primii care au pus bani au fost fraţii Pavăl, de la Dedeman, cea mai mare afacere antreprenorială românească, şi Dan Şucu, partonul Mobexpert. Andrei Cionca, preşedintele CITR Group, a investit şi el în nume personal.
ROCA a anunţat că noua rundă de investitori cuprinde Banca Transilvania, prin divizia de Asset Management, Theodora Popa, vicepreşedinte al Transavia (cel mai mare producător de carne de pasăre din România), Adolf Bâclea, fondatorul companiei Cosena, Vetimex Capital SRL, companie deţinută de familia Korponay, Cristian Ludovic Pop, fondatorul lanţului de magazine pet shop Animax (companie vândută, între timp, unui fond de investiţii britanic, cu peste 15 mil. euro) şi Next Capital Solution, companie de servicii financiare destinate IMM-urilor.
„Deşi o mare parte din companiile româneşti se confruntă cu dificultăţi, cultura noastră tradiţională de business este neînţelegătoare cu acestea. Pentru a deveni businessuri sănătoase şi sustenabile, brandurile româneşti au nevoie de finanţare, management şi susţinere comercială. Platforma ROCA are rolul de a crea o comunitate de investitori, antreprenori fondatori şi manageri cu experienţă, care-şi unesc efortul în iniţiativa de însănătoşire a mediului de business românesc. Pentru o companie, intrarea în portofoliul platformei ROCA înseamnă management specializat, acces la finanţare, dar şi apartenenţa la această comunitate de business, cu parteneri de încredere, investitori şi experţi, care îşi aduc aportul experienţei lor, făcând posibilă prin efortul colectiv dezvoltarea brandurilor româneşti“, a spus Rudolf Vizental, CEO al ROCA.
ROCA, o platformă înfiinţată la începutul acestui an, contribuie cu finanţare constând în aport de capital la companiile aflate în dificultate. Ultima companie în care a intrat este Tremot Dobre şi Fiii din Băicoi, Prahova, după ce se alăturase şi brandului S-Karp, o companie din Braşov producătoare de pantofi sport, şi Frigotehnica, lider local în domeniul tehnologiei frigului comercial şi industrial.
Aportul de capital al ROCA este limitat la maximum 2 milioane de euro şi maximum 60% din companie.
Iniţial, fraţii Pavăl au contribuit cu 2 milioane de euro la capitalul social al ROCA, iar Dan Şucu a adus 500.000 de euro (capital dublat între timp). Acum, platforma a atras un capital social de 13,5 milioane de euro. Reprezentanţii platformei spun acum, cu capital atras de 13,5 mil. euro, se pot concentra pe restructurarea a 10-15 companii cu potenţial de redresare şi creştere.
Este un lucru foarte rar în România ca investitorii să-şi dea mâna pentru a realiza împreună un proiect.